Răstimpul

In sfarsit, ii vad si eu pe toti participantii! Atat eram de ametita. Felicitari tuturor!

Este 7:56 a.m. După un weekend odihnitor, o iau de la capăt cu nopţile nedormite. Mai sunt două săptămâni sau trei şi termin sesiunea. Apoi vacanţă, vară toridă şi, sper eu, multă lectură. Ficţiune, de specialitate, de dragoste. Nu contează, carte să fie.

În dimineaţa asta m-am trezit cu gândul la două campanii pro-lectură, că tot veni vorba. Şi nu aşa orişicum, ci presărate cu un mic război şi acuzaţii de plagiatură.

De vreo două zile, în capul meu fierbe înăbuşit  o întrebare: preţuiesc, dom’le, românii noştri lectura ori ba? Să urmărim exemplele următoare, bogate în strigăte de ” hai să dăm mâna cu mâna, cei cu inima romană, să-nvartim hora lecturii, pe pământul României”.

Anul trecut, Editura Adevărul Holding lansa în premieră campania bazată pe insertul de carte – “ 100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă” pe data de 13 noiembrie, proiect cu o durată de 2 ani. În fiecare joi, tot românul se poate înghesui la chioşcul de ziare şi pentru numai 7,99 ron primeste alături de ziar şi o carte din literatura universală, învelită în piele ecologică. Primele două cărţi au fost gratuite. Vă daţi seama ce rupere de nori în faţa chioşcurilor de ziare.

Nu trece nici jumătate de an, că hop! şi Jurnalul Naţional lansează pe 18 martie o campanie care să vuiască în toată ţara şi să cheme tot românul la cumpărat cărţi, de data asta, din literatură românească. Şi ce să vezi, proiectul “Biblioteca pentru toţi” se va întinde şi el tot pe 2 ani. Din păcate, cărţile nu sunt îmbrăcate în piele ecologică; coperţile înfăţişează creaţii ale unor pictori români. Buuuuuuu! Păi noi vrem colecţie de lux, nene, în piele de căprioară dacă se poate!

Hmmm, ăştia de la Intact trebuie să admită faptul că au cam râvnit la vânzările celor de la Adevărul. Parcă mori de ciudă să vezi cum se dă Adevărul ca pe pâine caldă şi Jurnalul Naţional, ca pe praf in ochi pentru cei care nu mai apuca o fărâmă de cultură.

Contraatac: cultura ne salvează de la înec, cu cât e mai multă, cu atât vor exista mai mulţi supravieţuitori. Deci, să lanseze şi Jurnalul Naţional o campanie pro-lectură.

Rezultat : cei doi jucători din presa scrisă au început în stânga şi în dreapta să se întreacă în preţuri şi să se laude CareCum că a fost promotorul unui proiect cultural de mare anvergură.

Aşa că cei de la Adevărul au declarat că, într-o zi, au fost cuprinşi de un sentimentul ciudat: ţăranii romanii noştri nu ne mai citesc! Cum să le atragem atenţia inculţilor compatrioţilor noştri? Lansăm o provocare! Cel mai mare demers cultural nemaiauzit, nemaiîntâlnit, care să-i instige, să-i incite, să le provoace insomnii până în Joia Mare, când vor ieşi în turmă la 6 dimineaţa, aşteptând maşina cu pâine caldă ziare Adevărul, care să le ofere GRATIS, povestea cocoşatului din “Notre-Dame de Paris”.

Cei de la Jurnalul Naţional nu s-au lăsat nici ei mai prejos, invidioşi pe pâinea vecinului au copt şi ei un plan malefic o campanie. Şi ca să stoarcă o lacrimă românului, s-au dat de trei ori peste cap şi s-au transformat în Apostolii propovăduitori de valori şi tradiţii româneşti . Aşa că la începutul postului, au început să arunce în români, în ziua de miercuri a fiecărei săptămâni, cu “păţitul pământean” Victor Petrini al lui Marin Preda, cu eterna “Enigma Otiliei” a lui George Călinescu şi interzisă iubire trăită de “Maitreyi” a lui Mircea Eliade. Ştiţi care-i culmea? Că timp de 2 ani vom fi binecuvântaţi cu Sfânta Cultură de ambele trusturi media.

Şi ca să nu uit, o să amintesc în treacăt că, de fapt şi pe bună dreptate, Cotidianul a fost realul promotor al unei campanii pro-lectură. Prin 2006, oferea împreună cu ziarul, o carte din literatura contemporană, la un preţ de numai 3 ron (parcă tot miercurea.). Reprezentanţii ziarului au fost foarte sinceri: au observat o îndepărtare de lectură a românilor. Nu mai citeau nici cărţi, nici ziare – în traducere 0 cultură, 0 vânzări. Şi-au propus să împuşte doi iepuri dintr-un foc şi să împace pe toată lumea. Aşa că! să nu mai sară ăştia de la Adevărul cu gura mare că Jurnalul Naţional i-a plagiat. Da? Cine a comis-o primul, de fapt?

Să nu înţelegeţi din cele de mai sus că sunt contra acestor campanii. Nicidecum. Mai mult împotriva atitudinii  ”iniţiatorilor”, care pretind că au dezvoltat aceste proiecte în interesul românilor, şi nu în al lor. Să fim serioşi, chiar credeţi că îi interesează dacă aţi aflat voi că Felix nu rămâne în final cu Otilia? Sunt curioasă câţi cumpărători ai cărţilor ştiu treaba asta. Şi ce mi se pare frustrant?! În confruntarea Adevărul vs. Jurnalul Naţional, în care “adevăraţii” acuză “naţionaliştii” de plagiatură, cu ce credeţi că s-au lăudat minţile ilustre din presa scrisă? Cu procente! Procente din vânzări! Ruşine! Eu, ca român, care ţi-a cumpărat cartea, sincer, aş fi dorit să văd un studiu, un sondaj ceva, care să-mi demonstreze că IQ-ul omului de rând a mai crescut şi el cu 0,000001% în urma acestor campanii. De ce m-ar durea pe mine că 4 milioane de oameni au cumpărat cărţile? De ce nu există o postcampanie? Poate concursuri cu: ” Cine interpretează cel mai frumos romanul cutare, câştiga XY”  sau întrebări fulger pe stradă. Apelai la ONG-uri, că de-aia există copiii ăia. Chiar vor să se implice în activităţi de genul. În concluzie, nişte lucruri care n-ar presupune un buget foarte mare.

Îmi amintesc de vuietul  din 13 noiembrie 2008. Eram la muncă. Telefoanele sunau din cinci în cinci minute. Subiect de discuţie : “Mamă, spune-i lu’ tata să-mi ia cartea, altfel nu ştiu ce-i fac!”,  “Fata, vezi tu, vorbeşti cu vecina care vinde la chioşcul cu ziare, să ne oprească vreo 5!”, ” Doamne, piele ecologică? Vaaai, ce frumos or să arate în bibliotecă”, ” Ţi-a oprit! Mi-ai luat? Yeeei! Ce bucurie!”.

“Mare ţi-e minunea, Doamne! Dar ce se vinde, măi fetelor? Pâine, gogoşi?” ( aici sunt eu ).

“Cum n-ai auzit?! Cărţi învelite în piele ecologică de la Adevărul! Frumoase! L-am rugat pe tata să mi le ia ca să fac colecţie. A trebuit să vorbească cu vecina de la chioşcul de ziare ca să-i oprească prima carte, pentru că la 7:30 deja nu mai erau!”

“Aham…” (tot eu).

“Da…”

“Şi câte sunt?”

“100″.

“Şi le cumperi pe toate? O să le citeşti?”

“Dacă am timp… Dar ce contează? Eu vreau cărţile în piele ecologică! ”

“Am înţeles…” ( ironic, înfundat, tot eu).

Stau şi mă întreb, câte cărţi din cele 4 milioane (cu aşa vânzări se laudă “adevăraţii”) au fost citite. 1 milion? 500 de mii? 100 de mii?

Parcă am respirat uşurată într-o zi, când urcându-mă în tramvai, am văzut o tânără pe la 30 de ani, citind o astfel de carte. Am rămas uimită. Apoi, în aceeaşi zi, vreo două persoane la facultate. Deci, la unii chiar are efect.

Admir iniţiativele de genul. Ba chiar, am avut norocul să câştig la un concurs nişte cărţi de la Cotidianul, una dintre ele fiindu-mi de folos la un examen. Sunt sigură că o parte din aceşti oameni chiar aşteaptă cu sufletul la gură să iasă următoarea carte, mai ales că preţul este extrem de avantajos. Şi trebuie să recunoaştem, la bugetul unui student, această acţiune este precum mersul la cantină. Dai 10 ron şi mănânci trei feluri. Probabil mai sunt şi părinţi, care vor să dăruiască plodului cadou o carte, căci doar este la vârsta când se dezvoltă (fizic şi psihic). Recunosc că nu i-aş da o carte fratelui meu. Nu vrea, dom’le, decât o carte mai bine 10 probleme la matematică!

În concluzie, conceptul este lăudabil, numai că atitudinea nu este una profesionistă. Să ajungi la un conflict, în care cei de la Antena 1 îi acuză pe cei de la Adevărul de “furt intelectual”, apoi în Adevărul să apară articole care să răspundă cu aceeaşi monedă postului TV, mi se pare blamabil. Au urmat acuze peste acuze şi de aici la CNA şi totul s-a transformat într-un conflict comercial, cu subtext politic, bineînţeles: ştim cu toţii, Dan Voiculescu îşi mai promovează şi el campaniile, că deh de-aia are post de televiziune, iar Dinu Patriciu  – “Capul lui Băsescu îl vrea”.

Şi uite, stimabili concetăţeni, cum se depărtează dumnealor de treburile noastre. Ştiţi, acuzele astea îmi aduc aminte de campania celor de la PD-L cu sloganul “Ei cu ei. Noi cu Voi”, furat şi interpretat de cei de la PSD-PC. Chiar dacă au fost acuzaţi de plagiat, ideea a fost apreciată ca fiind inspirată şi plină de succes. M-au amuzat nespus afişele acelea. Ca să vezi cum se joacă de-a şoarecele şi pisica domnii politicieni (ori mai bine spus, oamenii din spatele lor).

Şi dacă tot suntem la capitolul “Adoptă modelul altcuiva”, vă demonstrez că nu numai la noi se întâmplă. Audi şi BMW au creat o campanie interesantă în US , provocându-se prin intermediul panourilor publicitare. Ca să nu mai menţionez şi binecunoscută reclamă de la Audi, în care îşi parodiază adversarii. Trebuie să le vedeţi. Eu le-aş da premiul pentru “Cea mai bună reclamă-comedie”.

Dar acestea nu reprezintă subiectul central al acestui articol. Încerc să închei postul, până nu voi scrie chiar eu un roman. Deşi ar  mai fi multe de zis.

Voi ce părere aveţi despre iniţiativele, dar mai ales de atitudinea trusturilor media legate de campaniile pro-lectură? Aveţi în posesie cărţi din colecţiile lansate? Le-aţi citit? V-au bucurat inimile, minţile, privirile? Dau bine sau nu în bibliotecă?

În final, dacă îţi pasă, este un subiect care mă priveşte şi pe mine, şi pe tine, şi întreaga Românie.

Dacă tot hoinăresc noaptea pe internet, căci pe afară nu-i loc de distracţii (deocamdată) şi somnul nu e somn în sesiune, hai să ne ţinem şi de nişte provocări. Am descoperit aici un concurs interesant adresat bloggerilor, prin care sunt invitaţi să susţină alături de tamada.ro, campania de promovare a lecturii.

Asta da, interesantă iniţiativă! Un pic cam “timidă”, dar orice încercare pro lectură este bună. Şi cum premiile constau în cărţi, bineînţeles că mă bag. Doar mă aşteaptă o vară torida şi o tonă de cărţi pentru licenţă. Cu ocazia asta îmi “ornez” blogul şi cu un banner. Concursul “Promovez lectura” a fost lansat pe 11 mai si dureazã 7 sãptãmâni. De luni, intrãm în a treia sãptãmâna. Dacã vrei sã participi, găsesti detalii pe site.

Zilele trecute citeam aici o ştire care m-a lăsat vreo 2 minute cu gura căscată. Ca să vezi ce face foamea din om! Nu ştiu ce le-a venit ăstora de la KFC, dar li se cam citeşte disperarea în acţiunile nu-prea-gândite din ultima perioadă.

La ce s-au gândit ei? O campanie boom, senzaţională, irezistibilă…online ( e criza, e mai ieftin şi mai rentabil, da? ). Un personaj central, neapărat o vedetă cunoscută până şi de canibalii din junglă, că deh, este la mare purtare, plus o promoţie pentru tot neamul – pe timpurile astea, ce mai contează segmentarea de public – de la plod până la pensionar, tuturor le ghiorţăie maţele.

Aşa că a intrat în acţiune Oprah Winfrey, faimoasa realizatoare de emisiuni din America ( bărbaţii ştiu de ce ) şi a dat mâna cu cei de la KFC pentru lansarea unei oferte de pomină: cupoane pentru o masă gratuită, pe care le puteai descărca, pe la începutul lunii mai, de pe site-ul prezentatoarei ( valabil doar în America, ce credeaţi? ). Fain, nu?

Bun până aici. Nu ştiu ce aşteptări au avut managerii de la KFC, dar  această reprezentare nu le-a ieşit după cum s-au aşteptat. A doua zi după lansarea campaniei, mii de oameni stăteau la cozi kilometrice pentru meniul mult râvnit. Partea amuzantă a fost că mai multe restaurante KFC au rămas fără provizii şi bineinteles că nu au putut onora toate comenzile. Posesorii de cupoane au ajuns la ameninţări şi violenţe – doar nu credeaţi că se întâmplă numai în România.

Ei, ce spuneti despre comportamentul americanilor, huh?. Nişte ţărani, dom’le, nişte ţărani! Ce-i drept, se pare că peste tot se aplică vorba ” Ia, că-i moca!” , iar în vremurile actuale, cu atât mai mult. America este cunoscută drept societate fast-food, deci ar fi trebuit să ne aşteptam la astfel de idei, mai ales pe fondul crizei economice ( şi nu numai ). Deşi, mă întreb, ce le-a ieşit ăstora de la KFC de-au făcut ei pe bunii samariteni? Riscurile campaniei au fost foarte mari şi, la final, au cam dat cu bâta-n baltă.

Prin respectiva mişcare, reprezentanţii KFC au încercat să îmbunătăţească imaginea companiei şi, cu siguranţă, poziţia pe piaţă. Dar nerespectarea promisiunilor  plus “reprezentaţiile gratis” ale clienţilor au afectat credibilitatea în recunoscuta marcă producătoare de fast-food.

Nu ştiu ce a fost în capul celor din departamentele de PR şi vânzări, care au produs minunata campanie, dar ştiu că riscul a fost unul foarte mare: formarea unor prejudecăţi la adresa imaginii de brand KFC.

Ăstora de la KFC le mai înţeleg disperarea de a atrage noi clienţi şi, implicit, mai multe vânzări, dar în capul doamnei Oprah ce-o mai fi fost? Ce i-o fi venit să se bage într-o asemenea campanie, care, pur şi simplu, nu o reprezintă? Şi în acest caz, încercarea de a face pe bunul samaritean a eşuat. Bineînţeles că după întregul fiasco, şi i-a pus în cap pe toţi activiştii pentru drepturile animalelor, mai ales dupa ce, anul trecut, a realizat emisiuni despre acţiunile ascunse ale fermelor de animale, în urma cărora a câştigat premiul PETA pentru “Personalitatea anului”. Să rămâi prost şi nu altceva. Dacă şi Pamela Anderson a semnat petiţia împotriva restaurantelor fast-food, cum s-a găsit tocmai Oprah să pledeze pro KFC? Să fi fost de vină zerourile de pe cec? Culmea e că-i sunt conturile doldora de bani. Plus că nu era chiar personalitatea potrivită pentru acest brand. Măcar mănâncă de la KFC? Ştie ce gust au produsele? Până nu demult, spunea într-o emisiune ca ţine o dietă strictă şi că a avut nevoie de foarte mult timp şi voinţă ca să scape de kilograme în plus, care o frustau. Ca să nu mai punem la socoteală faptul că, mai în toate emisiunile ei, pledează pentru corectitudinea alimentaţiei şi a vieţii sănătoase. Îi dau oricum o veste proastă: probabil anul ăsta va ieşi “Regina puiului prăjit”. Pe lânga asta, să nu se întrebe de ce i-a scăzut audienţa ( militanţii pentru drepturile animalelor, probabil, o reneagă) şi de ce i s-a şifonat ( un pic ) imaginea. Meniu normal sau mare, doamnă Oprah?

Ce mai urmează? Să o văd pe Mihaela Raduleascu făcând reclamă la hamburgerul de la McDonald’s?

De-a lungul vieţii, individul interpretează şi crează sensuri în funcţie de grupul la care se raportează. Procesul de interpretare (semioza) din care se naşte sensul angajează, în mod decisiv, experienţele şi cunoştinţele unei persoane care face parte din mai multe colectivităţi.

În urma acestor activităţi de interpretarepe care le percepem, ne creăm un rezervor de cunoştinţe, în care nu există haos, deşi domină dinamica.

Întotdeauna, mişcările de sens dintre dicţionar şi enciclopedie se petrec pe mai multe planuri: imagine, sănătate, canoanele de frumuseţe, moda, felurile de organizare a timpului liber, hrana, bunurile pe care le consumăm, etc.

Să luăm un exemplu de semioză infinită şi să-l aplicăm semnificantului cafea. În dicţionar, vom afla că reprezintă sămânţa arborelui de cafea sau băutură preparată din cafea. Fiecare dintre noi poate realiza o extensie a acestui cuvânt printr-un proces de semioză infinită, adãugându-i noi semnificaţii.

• Primul lucru pe care-l asociez cafelei este sesiunea. Metaforic, pentru mine, ceaşca de cafea este podul prin care lumi întregi se leagă, este argumentul multor întâlniri, este punctul comun al multor oameni.
• Un axis mundis în toată puterea cuvântului, este eterna prietena ce stârneşte conversaţii savuroase, discuţii sinuoase, pauze lungi, dimineţi târzii şi seri timpurii.
• Pentru femeile de la ţară însemna magie – bătrânele după ce savurau o ceaşcă de cafea, învârteau ceaşcă de trei ori, astfel încât zaţul să se împrăştie pe suprafaţa ceştii, apoi o întorceau cu susul în jos şi o lăsau să se usuce timp de cinci minute. Condiţia este să-ţi pui o dorinţă şi să te gândeşti la ceea ce vrei să ţi se arate în ceaşca, în timp ce bei cafeaua. Apoi ridici ceaşca şi ţi se ghiceste viitorul.
• Mulţi dintre noi percep cafeaua ca pe o stare de a fi. Unii se considera o cafea tare, alţii o cafea cu lapte şi ciocolată, depinde de calităţile şi defectele fiecăruia. Unii cred că au tărie, dar că trăiesc amarul vieţii zi de zi precum o cafea tare. Alţii se considera timizi, calzi şi dulci ca o cafea cu vanilie.
• Pentru alţii cafeaua înseamna dragoste şi seducţie. Să ne aducem aminte de campania recenta DonCafe cu cei doi tineri care se îndragostesc savurând cafeaua cu suflet.

Procesul de interpretare poate continua la nesfârşit în funcţie de viziunile noastre culturale.

Antropologul Pierre Morando şi Ellie afirmau că în fiecare colectivitate culturală există indivizi mandataţi profesional cu gestionarea sensului : cartografii semiotici se ocupă cu hãrţi ale spaţiilor culturale, inginerii semiotici lucrează cu tot ceea ce poate aduce dinamică în acest spaţiu.

Procesul semnificaţiei ne influenţează mai mult decât realizăm. De exemplu, schimbarea semnificaţiei soarelui – pentru mult timp, specialiştii recomandau statul la soare pentru efectele benefice, precum fixarea calciului în oase, diminuarea stresului, insomniilor, oboselii etc. Recent, expunerea la soare a devenit cât se poate de nocivă, datorită arsurilor puternice, producerii unor forme de cancer etc. Toate aceste semnificaţii  ne influenţează modul în care percepem petrecerea timpului liber.

Simplu, nu?

Am ajuns şi eu la concluzia domnului Umberto Eco. Semiotica se ocupă cu orice poate fi folosit pentru a minţi. Şi aşa este. Ca şi alţi colegi ai mei, la începutul anului mă întrebam la ce naiba ne-o folosi nouă semiotica? Ca mai apoi să aflăm că este baza cea mai importantă din campaniile de orice fel. Ca să aflăm că, de fapt, noi suntem în contact cu o realitate falsă, manipulată de cultur media, de patternuri şi stereotipuri, de grupuri care se luptă pentru autoritate. Casnicele înnebunite după telenovele încep să trăiască o tele-viatã, adolescentele obsedate de modă se îmbolnãvesc de bulimie pentru că vor să aibă silueta vreunui fotomodel, şoselele sunt invadate de vitezomani şi curse pentru că aşa se poartã la Hollywood.

Foarte interesantă materia, foarte interesante cărţile şi studiile făcute despre aceasta.

Promit să revin şi cu alte informaţii despre lumea semnelor, un univers care, vrem nu vrem, ne stăpâneşte.